Sectorul energetic accelerează trecerea către tehnologii avansate, combinând soluțiile deja adoptate cu o nouă generație de inovații emergente (de la XaaS și edge computing la digital twins și tehnologii cuantice) într-un efort de a-și moderniza infrastructura, de a crește eficiența și de a pregăti terenul pentru sistemele energetice ale viitorului. Aceasta este concluzia celui mai recent Raport Global al KPMG privind Tehnologia, ce analizează modul în care liderii companiilor din sectorul energie, resurse naturale și industrie chimică integrează tehnologia.
Bazat pe perspectivele a peste 250 de directori și decidenți din domeniu, documentul evidențiază zonele în care inițiativele digitale direcționate — precum optimizarea producției, mentenanța predictivă și managementul integrat al activelor — generează deja beneficii măsurabile.
Studiul arată că majoritatea organizațiilor au început deja să integreze AI și alte tehnologii emergente în operațiuni, transformând intenția în acțiune — nu doar în sistemele IT, ci în tot mai multe cazuri și în tehnologia operațională (OT).
Printre domeniile de adopție unde respondenții spun că strategiile sunt finanțate și se află pe drumul cel bun se numără Data și Analytics (47%), Securitatea Cibernetică (42%) și Inteligența Artificială (41%). Provocarea actuală, și tot mai urgentă, este trecerea de la proiecte pilot și implementări punctuale la implementări la scară largă. Progresul rămâne însă inegal din cauza mai multor factori, inclusiv sisteme vechi, constrângeri bugetare și lacune în execuție. Astfel, de pildă, mai mult de jumătate dintre directorii din energie (60%) sunt de acord că sistemele IT existente ar putea reduce randamentul investițiilor în tehnologii noi. Deși instrumentele sunt adoptate, multe organizații întâmpină dificultăți în modernizarea sistemelor de bază, ceea ce duce la o „datorie digitală” (care apare atunci când, din cauza amânării modernizării, cresc costurile și pot apărea probleme – n.b) și limitează valoarea pe termen lung. Această realitate explică de ce, în ciuda unor exemple spectaculoase, multe companii abia ating pragul de rentabilitate al investițiilor digitale.
Cât de profitabilă este tehnologia
În timp ce aproximativ unu din cinci directori din energie raportează o rentabilitate a investiției (ROI) de 200% sau mai mult din investițiile tehnologice, majoritatea companiilor (57%) doar au ajuns în punctul în care nu mai pierd bani. În mod ideal, mult mai multe companii ar trebui să atingă niveluri ridicate, însă sectorul energetic rămâne în urmă față de media altor industrii, unde astfel de rezultate sunt mai frecvente, deoarece doar o parte dintre companii reușesc să transforme investițiile în câștiguri consistente.
Mai mult de jumătate dintre directorii din energie chestionați de KPMG spun că investițiile digitale deja fac o diferență. De exemplu, atunci când își modernizează sistemele ERP — adică acele sisteme mari care gestionează procesele interne precum finanțele, lanțul de aprovizionare sau operațiunile — companiile reușesc să lucreze mai eficient și să reducă erorile. În același timp, folosirea platformelor CRM, care ajută la gestionarea relațiilor cu clienții și la urmărirea vânzărilor, le oferă o imagine mai clară asupra nevoilor pieței și le îmbunătățește interacțiunea cu clienții. Pe lângă acestea, inteligența artificială începe să aducă o contribuție tot mai importantă.
EnergAI
Adoptarea rapidă și încercarea de scalare a soluțiilor AI a devenit o caracteristică dominantă în peisajul de afaceri actual, în toate industriile. În sectorul energetic, acest lucru este la fel de valabil, AI trecând din faze limitate pilot spre implementare extinsă la nivel de întreprindere. Proporția companiilor aflate încă în fază pilot este estimată să scadă de la 29% la doar 2% într un an. Organizațiile de top folosesc inteligența artificială atât în activitățile din prima linie (front office), cât și în cele din zona de suport intern (back office) — pentru a crește eficiența, productivitatea și calitatea deciziilor. Aplicațiile variază de la accelerarea proceselor de explorare și optimizarea producției, până la gestionarea inteligentă a rețelelor și mentenanță predictive.
Totuși, există indicii că sectorul energetic este ușor în urma altor industrii la prioritizarea AI — cu 69% dintre directori numind AI drept prioritate de investiție, comparativ cu media în alte sectoare industriale, situată undeva în jur de 77%. Sub sectoarele lider sunt petrol și gaze (79%), utilități (77%) și chimicale (70%). Industria minieră (59%) și regenerabile (53%) sunt mai în urmă.
Cercetarea arată că funcția IT conduce strategia AI în majoritatea organizațiilor (58%), reflectând o responsabilitate tehnică mai profundă și o integrare mai strânsă a AI în sistemele de business.
Oamenii, motorul transformării inteligente
Un plan de dezvoltare bine coordonat este esențial, însă la fel de important este modul în care organizațiile își formează și susțin oamenii. Peste 60% dintre companii angajează deja specialiști în inteligență artificială, iar un procent similar investește în colaborarea dintre diferite departamente pentru ca proiectele să fie implementate coerent. În același timp, nevoia de perfecționare este critică: 96% dintre liderii din energie consideră că abilitatea de a lucra cu agenți AI va deveni o competență obligatorie în următorii ani.
Pentru ca această tranziție să funcționeze, este esențială crearea unei culturi în care inteligența artificială este privită ca un instrument care îi ajută pe angajați să își facă treaba mai bine, nu ca o amenințare. Oamenii trebuie sprijiniți să înțeleagă și să adopte aceste tehnologii, altfel potențialul lor nu poate fi valorificat. Crearea unei culturi AI este crucială — oamenii trebuie să vadă AI ca pe un sprijin, nu ca pe o amenințare.
Tehnologiile emergente capătă tracțiune
Sectorul energetic își amplifică investițiile în soluții avansate care pot transforma modul de operare în următorii ani. Printre acestea se numără modelele XaaS, adică „Everything as a Service”, prin care companiile nu mai cumpără infrastructură sau software, ci le utilizează ca servicii în cloud, plătind doar cât consumă. Acest model — adoptat acum de 13% dintre organizații, cu estimări de creștere la 47% — oferă flexibilitate și reduce costurile inițiale.
O altă zonă în expansiune este edge computing-ul, folosit actualmente de 17% dintre companii și prognozat să ajungă la 57%. Această tehnologie permite procesarea datelor direct acolo unde sunt generate, de exemplu în senzori sau echipamente industriale, fără a le trimite în centre de date îndepărtate. Astfel, deciziile pot fi luate în timp real, un avantaj crucial în operațiunile energetice. Tehnologiile imersive precum VR, AR și XR încep, de asemenea, să fie adoptate, în special pentru instruire și simulări. Dacă azi sunt folosite de 16% dintre companii, estimările arată o creștere până la 48%. Aceste soluții permit antrenarea personalului în scenarii complexe, fără riscurile din mediul real.
Interesul crește și pentru calculul cuantic și criptografia post-cuantică, care au o adopție actuală de 14%, estimată să ajungă la 50%. Deși încă emergente, aceste tehnologii pot accelera modelări complexe, optimizări industriale și pot oferi un nivel superior de securitate.
În unele organizații, digital twin este deja utilizat. Acesta este o copie virtuala a instalațiilor, echipamentelor sau chiar a întregii operațiuni, permițând simularea și optimizarea proceselor fără a interveni direct asupra echipamentelor reale — un avantaj major în planificare, reducerea riscurilor și îmbunătățirea performanței.
Viitorul sustenabil al energiei
Pe fondul creșterii accelerate a cererii de energie, impulsionată în special de centrele de date, reactoarele modulare mici (SMR) devin o soluție promițătoare. Acestea sunt compacte, reziliente și pot fi instalate aproape de zonele cu consum ridicat, oferind o alternativă viabilă într-o perioadă în care rețelele tradiționale nu pot ține pasul.
Tranziția către energie sustenabilă și către obiectivele net zero rămâne o prioritate strategică în sector, chiar dacă dezbaterile publice oscilează. Soluțiile alimentate de inteligență artificială joacă un rol din ce în ce mai important, permițând o operare mai flexibilă a rețelelor, integrarea eficientă a energiei regenerabile și furnizarea unor servicii inteligente „behind the meter”, prin care consumatorii își pot gestiona mai bine consumul.
În privința criteriilor ESG, organizațiile adoptă două strategii distincte. O parte — aproximativ 34% — investesc în proiecte de sustenabilitate chiar dacă randamentele financiare apar pe termen mai lung, urmărind consolidarea brandului și poziționării. Alte 39% aleg o abordare echilibrată, în care decid să investească doar atunci când obiectivele financiare și cele ESG sunt simultan îndeplinite.