”Legea privind sustenabilitatea României pe termen lung” a început deja, de la 1 noiembrie, să își producă efectele, aducând modificări fiscale semnificative. Între cele mai importante schimbări introduse se găsește și cea referitoare la impozitarea salariilor în sectorul tehnologiei informației. Potrivit unui sondaj derulat de KPMG în România în octombrie și noiembrie, companiile de IT au sperat până în ultimul moment că Executivul nu va impune restrângea scutirilor acordate sectorului – peste 70% dintre respondenți se declarau îngrijorați sau foarte îngrijorați de măsurile discutate, fără să aibă, însă, vreo strategie pusă la punct; odată măsura aprobată, s-au repliat rapid și cel puțin jumătate dintre ele se pregătesc să compenseze parțial sau total pierderile pe care salariații le-ar putea suferi. De asemenea, studiul KPMG a mai arătat și că doar puțin peste 10% dintre organizațiile respondente au anunțat că au în vedere reduceri de personal, iar peste 20% că au în vedere schimbarea formelor actuale de colaborare cu altele. Deși afectate sau profund afectate (peste 90%) de noile măsuri, companiile declară că, pentru a compensa eventualele reduceri de venituri ale salariaților, vor realoca resurse sau vor tăia costuri din alte zone, pentru a redimensiona corespunzător bugetul alocat salariilor.
Dar, noi am făcut mai mult decât să luăm pulsul partenerilor noștri și să estimăm potențialul impact al ”Ordonanței austerității” – am dezvoltat produse pentru a răspunde nevoilor reale ale acestora. Astfel, companiile care resimt efectele noilor reglementări pot apela la echipa noastră pentru a pregăti simulări ale impactului financiar în buget, începând cu luna noiembrie 2023, dar, mai ales, pentru anul 2024, pentru a avea un etalon al pieței la care să se raporteze, astfel încât să-și poată fundamenta intenția de a compensa sau nu impactul. Echipa noastră mai poate, de asemenea, oferi traininguri de informare a angajaților cu privire la impactul modificărilor legislative asupra venitului lor lunar sau suport pentru a susține organizațiile în comunicarea deciziilor către angajați, în așa fel încât ele să fie aliniate cu strategia organizației și cu politicile de compensare și beneficii. De altfel, subiectul recentelor modificări fiscale este abodat atât într-un articol dedicat – ”Facilitățile fiscale pentru sectorul IT s-au restrâns. Cum influențează măsura salariile?”, cât și la rubrica de noutăți legislative.
Buletinul nostru mai conține și informații despre o amânare în procesul de digitalizare a vizelor. Astfel, Consiliul Uniunii Europene a anunțat recent că amână pentru toamna 2024-primăvara 2025 data oficială de implementare a Sistemului de Intrare/Ieșire (EES) și a Sistemului European de Informații și Autorizație pentru Călătorie (ETIAS). Noul calendar propus pentru implementarea EES (toamna anului 2024) și a ETIAS (primăvara anului 2025) ar putea să fie supus în continuare schimbărilor, depinzând de cum avansează nivelul de pregătirea a sistemelor informatice implicate. Mai multe detalii, în articol. Despre ultimele tendințe privind detașarea angajaților veți putea afla citind articolul realizat pe baza rezultatelor celui mai recent studiu despre Practicile și Politicile Globale de Detașare (Global Assignment Policies and Practices – GAPP) 2023. Acesta confirmă observațiile specialiștilor KPMG din ultimii cinci ani - detașarea pe termen scurt (pe perioade mai mici de 12 luni) pare să înlocuiască detașările pe termen lung, în vreme ce relocările permanente sau pe durată nederminată încep să devină și ele o regulă, și atrage, totodată, atenția asupra implicațiilor ce pot apărea în cazul structurilor de muncă hibridă sau telemuncă - implicații de natură fiscală, dreptul muncii, securitate socială etc.
De asemenea, veți putea afla despre noile obligații și măsuri instituite de Guvern pentru angajatori, printr-o nouă Hotărâre, Hotărârea nr. 970/2023 pentru aprobarea Metodologiei privind prevenirea și combaterea hărțuirii pe criteriul de sex, precum și a hărțuirii morale la locul de muncă, ce a intrat deja în vigoare la jumătatea lunii trecute. Așa cum deja v-ați obișnuit, vă veți înâlni cu consultantul lunii și veți afla principalele modificări legislative ale lunii octombrie.
Mai mult despre KPMG în România
- Caută locații de birouri kpmg.findOfficeLocations
- kpmg.emailUs
- Social media @ KPMG kpmg.socialMedia
Profilul meu
Salvați ce vă interesează, gestionați librăria și partajați conținut cu rețeaua dvs. de contacte