Cel mai recent raport al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (în continuare, „ANAF”) anunță soluționarea a nouă proceduri amiabile pentru anul 2021. Raportul nu precizează, însă, și modalitatea de rezolvare a acordurilor. Conform statisticilor disponibile pe pagina Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (denumită în continuare ”OCDE”)[1], până în 2020, însă, spre deosebire de statele dezvoltate ale Uniunii Europene (cum ar fi Germania, Franța, Italia etc.), România nu a soluționat nicio procedură amiabilă prin Acord de eliminare totală sau parțială a dublei impuneri: în 2019 de exemplu, din șapte acorduri închise, două s-au închis prin respingerea accesului la procedură, unul prin retragerea contribuabilului, iar altul a fost rezolvat intern (unilateral). Restul de trei acorduri soluționate nu au eliminat total dubla impunere.
[1] Dispute resolution - OECD
Sursa:
- Mutual Agreement Procedure Statistics per jurisdiction for 2019 - OECD
- Mutual Agreement Procedure Statistics per jurisdiction for 2020 - OECD
Notă: Alte modalități secundare includ: accesul MAP este refuzat, obiecția nu este justificată, procedură retrasă de către contribuabil, scutire unilaterală acordată, rezolvată prin căi de atac interne, acord conform căruia nu există nicio impozitare care nu este în conformitate cu tratatul fiscal, și niciun acord, inclusiv acordul de a nu fi de acord.
Dar ce este, până la urmă, procedura amiabilă și de ce au nevoie companiile de ea?
Ce reprezintă mai exact procedura amiabilă?
Procedura amiabilă (denumită în continuare „MAP”) este un instrument la care contribuabilul are dreptul să apeleze atunci când este parte într-o dispută fiscală internațională, respectiv caz de dublă impunere sau neconcordanțe în interpretarea și aplicarea unei convenții încheiate între două state pentru evitarea dublei impuneri. Utilizarea acestei proceduri de către contribuabil, presupune, în fapt, ca autoritățile competente din statele de rezidență a părților implicate în disputa generatoare a unei duble impuneri, să interacționeze una cu cealaltă, să analizeze, să discute și să agreeze o soluție pentru disputa fiscală internațională în cauză, astfel încât să se elimine dubla impunere (dublă impunere ce intervine de obicei in urma unei ajustări fiscale făcută de către autorități în urma unei inspecții fiscale, ajustare neurmată de una de sens contrar în cealaltă jurisdicție implicată).
Ilustrația de mai jos prezintă o structură simplificată a termenelor și etapelor implicate în procesul de demarare și soluționare a unei proceduri amiabile[2]:
[2] Conform mecanismelor de soluționare a litigiilor fiscale în Uniunea Europeană descrise în Codul de Procedură fiscală
*În situațiile în care procedura amiabilă inițiată de contribuabil este fie respinsă, fie autoritățile competente nu ajung la o soluție în termenul mai sus menționat, contribuabilul are dreptul, în termen de 50 de zile de la data primirii notificării, de a înainta o cerere către ANAF și celelalte autorități competente ale statelor membre implicate pentru înființarea unei comisii consultative. O comisie consultativă va fi înființată în termen de cel mult 120 de zile de la primirea cererii de la contribuabil și aceasta dispune de un termen de 180 de zile de la înființare, pentru a emite o decizie privind acceptarea sau respingerea plângerii, decizie pe care o va comunica autorirăților competente în termen de 30 de zile de la adoptare.
Decizia de soluționare a procedurii amiabile este pusă în aplicare, de îndată, indiferent de termenele de prescripție prevăzute de normele legale în vigoare. Totodată, este important de avut în vedere faptul că decizia de soluționare a procedurii amiabile devine obligatorie și executorie doar dacă contribuabilul renunță la dreptul de a promova orice altă cale de atac, fie administrativă, fie judiciară. În cazul în care astfel de căi de atac sunt în derulare, contribuabilul trebuie să aducă dovezi de încetarea a acestora în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei respective de soluționare.
Această decizie, de a renunța la alte căi de atac, trebuie așadar luată și poate fi pusă în practică numai după ce s-a comunicat contribuabilului o decizie de soluționare a procedurii amiabile, nicidecum înaintea inițierii acestei proceduri, cum greșit s-a interpretat în anii trecuți de către mulți profesioniști fiscali. Din cauza acestei interpretări greșite, a existat tradițional la noi o reticența în a apela la procedura amiabilă.
Concluzie
Statisticile OCDE indică, în mod clar, o creștere tot mai mare a procedurilor MAP inițiate de către contribuabili în toată lumea. Acestea ar putea fi un răspuns la intensificarea controalelor fiscale și ajustărilor efectuate de către autoritățile fiscale. Fapt care indică o presiune sporită asupra procedurilor MAP în sine, în vederea perfecționării modului de funcționare, precum și la o presiune chiar mai mare asupra autorităților competente însărcinate cu soluționarea și eliminarea cazurilor de dublă impunere.
Pe fondul creșterii semnificative a numărului controalelor fiscale și, implicit, și a situațiilor în care apare dubla impunere, credem că procedura MAP reprezintă un instrument care poate și trebuie utilizat la adevărata sa valoare.
O mai bună informare a contribuabililor, pe de o parte, dublată de o creștere a implicării autorităților fiscale în utilizarea corectă și soluționarea procedurilor MAP, pe de alta, ar putea contribui la scăderea reticenței societăților din România în accesarea procedurii amiabile.