Florin Mitroi a fost un artist vizual român. Cariera pedagogică pe care a urmat-o după absolvire a fost prodigioasă, Florin Mitroi fiind cadru didactic la Universitatea Națională de Arte din București între anii 1961 și 2002 (din 1992 a fost profesor și a condus grupe de pictură).
Florin Mitroi a studiat pictura la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București cu profesorul Catul Bogdan în perioada 1955-1961. Începând cu anul 1961 a fost Asistent la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București. Din 1968 a devenit Membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, iar mai târziu membru al Comisiei de acordare a premiilor U.A.P. pentru pictură. Între anii 1992-2002 Florin Mitroi a fost Profesor la Departamentul de Pictură în cadrul Facultății de Arte Plastice a Universității de Arte din București.
Tim Ackermann: „Este greu de spus dacă Florin Mitroi s-a văzut el însuși ca artist politic. Oamenii care îl cunoșteau îl descriu ca liniștit, închis, retras în sine. În România anilor cincizeci tocmai existența privată era politică. Deoarece el ca pictor nu a vrut să fie un realist socialist și deoarece a refuzat să picteze tablouri propangandistice pentru stat, a fost șicanat de securitate. Mitroi a murit în 2002. S-ar fi dorit ca el să fi fost descoperit încă din timpul vieții. In exilul interior, a comprimat arta sa din ce în ce mai mult. Cu capetele lor pleșuve și ochii cu marginile umbrite, figurile lui par înrudite cu fețele măștilor lui Picasso. Lui Mitroi îi sunt suficiente puține trăsături de penel, pentru a conferi acestor figuri (fețe) o expresivitate enormă – o expresie din cele mai întunecate grote de catran ale sufletului. În câteva tablouri el lasă să plutească amenințător securi sau spade deasupra capetelor. Stilul grafic al lui Mitroi, tehnica în tempera învechită și aplicarea ocazională a foii de aur amintesc de pictura vechiului Bizanț. Sunt icoane pe care artistul le-a creat. Icoane ale celei mai adânci tristeți.
Florin Mitroi a pictat pe cei mai triști oameni din tot Bucureștiul și i-a ținut ascunși în atelierul său. Guri liniare, ochi ca văi adânci și tulburi, brațe care atârnă resemnate pe lângă propriul corp îngust – pe tablourile lui Florin Mitroi doar culorile singure luminos pastelate afirmă viața; restul este ură, ipocrizie și deznădejde.”