Ana Maria Bănică

Ana Bănică trăieşte aproape de mare, la Techirghiol. Cu studii aprofundate de Grafică şi Design la Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti, artista e pasionată de o mare poveste: cuplul. Iubirea în cuplu, relaţiile de cuplu. Lucrările sale, inclusiv cele desenate cu ruj sau fard de pleoape, fascinează. Sunt sau au fost expuse la Bucureşti - "Săru'mâna pentru masă", "Într-o vară cu mult soare am cusut la paretare", "Tribut Fridei Kahlo", Novisad şi la Paris, în expoziţia solo "Dualitatea, simetrie, oglindire".  Ana Bănică face fotografii, brodează, desenează, meştereşte colaje, pictează în ulei pe pânză. Totul subsumat unei feminităţi strălucitoare, care se impune prin ea însăşi, dar nu pentru că ar ţine de feminism. Probabil că cea mai bună dovadă în acest sens sunt paretarele. Pânzele cusute din bucătăria bunicii - cele care vorbeau despre înţelegerea în familie, iubirea între soţi şi speranţa de sănătate şi belşug în casă, echivalentul românesc al lui home sweet home - s-au întors în arta contemporană românească prin broderiile Anei Bănică.

Femeia e mult prea puternică. Nu îşi face griji că snobii ori bogaţii de carton ar tranziţiei ar putea ridica din umeri în faţa unor artefacte atât de umile. Dimpotrivă. Tocmai apelând la o panoplie atât de veche, ea dă peste nas marxiştilor şi aroganţilor din toate timpurile, spunând: omul nu se schimbă, iubirea nu se schimbă, cuplul e acelaşi, tot despre albine vorbim până la urmă (Paradis), oricâte ocoluri filozofico-ideologice am face.

Dar tot Ana Bănică ne spune că dragostea este cu totul şi cu totul nouă. Că nici o poveste de dragoste nu seamănă cu alta. E o ţară a minunilor în care iei totul de la început şi trăiţi fericiţi la infinit. Este dimensiunea iubirii în care Ana Bănică experimentează. Seria icoanelor - imagini ale maternităţii - desenate cu ruj sau inimi de sticlă colorată sfidează tipicul, fără să atace însă dogmele. E mai degrabă un soi de update fără temeri, frustrări şi complexe. Femeia iubeşte. Are ceva de spus pe pâmânt şi spune. Şi - recunoşti aici forţa de uragan a Fridei Kahlo, spune nu cu buzele, ci cu rujul. Echivalentul plastic al unei sărutări. Nu întâmplător, lucrarea de fata este reprezentarea unui sărut. Dacă te uiţi mai bine, vezi limpede că cei doi împart unul şi acelaşi trup. Şi mai vezi limpede, un sărut franţuzesc! La ce te-ai aştepta de la Frida Kahlo?

Ana Bănică lives near the sea, in Techirghiol. With extensive studies in Graphics and Design at the National University of Arts in Bucharest, the artist is also passionate about a particularly great story: the couple. The Couple love, the couple relationships. Her works, including those drawn with lipstick or eyeshadow, fascinate. They are or have been exhibited in Bucharest - "Kissing the hand for the table" (which is in fact a romanian saying for the cook, ussualy a woman, as an appreciation for the meal) "In a summer with a lot of sun I sewed the wall embroideries", "Tribute to Frida Kahlo", Novisad and in Paris, in the solo exhibition "Duality, symmetry, mirroring ". ". Ana Bănica takes photos, embroiders, draws, makes collages, paints in oil on canvas. Everything is subsumed by a bright femininity, which imposes itself, but not because it is related to feminism. Probably the best evidence in this sense are the wall embroideries. The cloths sewn from the grandmother's kitchen - the ones that spoke of understanding in the family, the love between spouses and the hope of health and abundance in the house, the Romanian equivalent of home sweet home - have returned to Romanian contemporary art through the embroideries of Ana Bănică .

The woman is much too strong. Without fearing that the snobs or the cardboard rich of the transition might shrug their shoulders in front of such humble artifacts. On the contrary. Just calling on such an old panoply, she turns the noses of the Marxists and the arrogant of all times, saying: man does not change, love does not change, the couple is the same, we are still talking about bees in the end (Paradise), no matter how many philosophical ideological detours we would do.

But Ana Bănica also tells us that love is completely new. That no love story is like another. It's a wonderland where you get everything from scratch and live happily ever after. It is the dimension of love that Ana Bănica experiences. The series of icons - images of motherhood - drawn with lipstick or colored glass hearts defy the typical, but without attacking the dogmas. It is rather kind of un update without fears, frustrations and complexes. The woman loves. She has something to say on earth and she says it. And - you recognize here the hurricane force of Frida Kahlo, she tells what she has to only not with the lips, but with the lipstick. The plastic equivalent of a kiss. Not by chance, the work in question is a representation of a kiss. If you look closely, you can clearly see that the two share one and the same body. And you can see clearly, a French kiss! What would you expect from Frida Kahlo?