Tensiunile politice interne și externe devin, parcă, palpabile, afectând și zona de business. Incertitudinea este din ce în ce mai mare, mai ales în ceea ce privește fiscalitatea. De altfel, și misiunea tehnică a Fondului Monetar Internațional la București, ce s-a încheiat recent, a cerut doar stabilitate și predictibilitate, necesare pentru recâștigarea încrederii investitorilor.

În plus, anul acesta organizațiile se pare că se vor confrunta cu o nouă provocare – ”revenge quitting”, adică demisiile din răzbunare, despre care vorbesc multe dintre publicațiile de specialitate. Angajații își planifică demisiile, în așa fel încât să fie resimțite puternic de către companii. Spre deosebire de demisiile tăcute, ”quiet quitting”, care pot chiar paraliza echipele sau organizațiile, aproape peste noapte, fără semne identificabile, în cazul demisiilor din răzbunare vorbim despre angajați care expun problemele existente. Or, în cazul în care angajații își vor spune proactiv nevoile și ideile, iar organizațiile vor avea dorința și capacitatea de a-i asculta, noua tendință ar putea contribui la însănătoșirea organizațiilor. 

De altfel, despre o altă provocare cu care se confruntă companiile, dar și despre potențiale soluții vorbește unul dintre articolele din acest număr. Cum rolul inteligenței artificiale și al algoritmilor în business a crescut considerabil, utilizarea tot mai frecventă a inteligenței artificiale în procesele de HR ridică întrebări esențiale privind gestionarea eficientă și etică a tehnologiilor. Poate tehnologia să optimizeze deciziile, fără să piardă din vedere nuanțele esențiale ale interacțiunii umane? Cum poate fi găsit echilibrul între deciziile bazate pe date și intervenția umană, pentru a preveni eventualele erori sau discriminări, dar și pentru a ține cont de elemente intangibile - greu de surprins de AI?  Răspunsurile, în materialul dedicat. 

Despre alte încercări prin care vor trece persoanele fizice, de această dată, veți citi în Opinia noastră fiscală. Cum nevoia de bani a statului este din ce în ce mai mare – România trebuie să reducă drastic un deficit bugetar mare, adică să încaseze mult mai mult decât cheltuie, nu ne putem aștepta decât la intensificarea activităților de control ale Fiscului. Bilanțul a fost în creștere în ultimii doi ani - 5.479 de inspecții fiscale, în urma cărora au fost stabilite sume suplimentare în valoare de 96,73 milioane de lei; 15 măsuri asiguratorii de peste 17 milioane de lei; 90 de amenzi în valoare de 0,21 mil lei și 8 sesizări penale pentru contribuabilii persoane fizice, pentru recuperarea unui prejudiciu de 0,66 milioane lei. Stați pe aproape, să vedeți recomandările specialiștilor noștri. 

Tot în acest număr, cele mai recente modificări în legislația privind hărțuirea la locul de muncă vor fi dezbătute în articolul realizat de colegii de la KPMG Legal, care vă vor arăta cum trebuie revizuită documentația internă pentru a implementa Metodologia aprobată de noua hotărâre de Guvern. 

Vă veți întâlni cu consultantul lunii și veți putea afla cele mai importante modificări legislative ale lunii ianuarie. 

Mai mult despre KPMG în România

Profilul meu

Salvați ce vă interesează, gestionați librăria și partajați conținut cu rețeaua dvs. de contacte