Atunci când scriam în editorialul din Buletinul trecut despre Ordonanța-trenuleț (Ordonanța de Urgență 138/2024), nimic nu lăsa de înțeles că modificări fiscale importante urmau să vină chiar pe 31 decembrie. Practic, în ultima zi a anului trecut, Monitorul Oficial publica o altă Ordonanța de Urgență, 156/2024, care schimba, peste noapte, multe dintre prevederile fiscale și dădea peste cap planurile multor companii sau persoane fizice. De altfel, și Buletinul nostru tratează, pe scurt, schimbările. Dacă simțiți nevoia mai multor completări sau explicații, doar dați-ne de știre, suntem pregătiți să vă ajutăm. 

Veți mai putea citi în Buletin și un articol ce tratează viitorul pieței muncii, realizat pe baza informațiilor din cel mai recent studiu al World Economic Forum ”Future of Jobs 2025”, dar aplicat pentru piața din România. Astfel, studiul arată că 76% dintre companiile din România consideră deficitul de competențe drept principală barieră în procesul de transformare, mult peste media globală de 63%. Presiunile care guvernează piața par să-i fi determinat pe 94% dintre angajatorii din România să intenționeze să investească în programe de perfecționare și recalificare a angajaților, reflectând o preocupare crescută pentru dezvoltarea capitalului uman. Materialul, semnat de specialiștii KPMG vă oferă toate detaliile necesare.

De asemenea, veți mai putea citi și care sunt cele mai importante clarificări aduse de Curtea de Justiție a Uniunii Europene privind munca prin agent de muncă temporară și care sunt principalele aspectele ce trebuie reținute. 

Vă veți întâlni, ca de obicei, cu consultantul lunii și lectura cele mai importante modificări legislative publicate în Monitorul Oficial în luna decembrie.

Și, pentru că este prima dată când ne întâlnim anul acesta, vă urez decizii înțelepte și rezultate pe măsura eforturilor!

Mai mult despre KPMG în România

Profilul meu

Salvați ce vă interesează, gestionați librăria și partajați conținut cu rețeaua dvs. de contacte