Termenul de aplicare a amnistiei fiscale a fost prelungit până la 19 decembrie 2024, pentru că, spune ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, 120.000 de contribuabili și-au prezentat deja intenția de a beneficia de măsură, iar numărul lor este în creștere. În plus, a mai anunțat Boloș, bonificația de 3% pentru contribuabilii care și-au achitat la timp taxele și impozitele ar urma să fie permanentizată. Acestea sunt cele două știri importante care mi-au atras atenția în ultima vreme.
Ele vin, oarecum, să îndulcească strategiile fiscale despre cum va arăta 2025. Cu un deficit la șapte luni de 4,02% din PIB, reprezentând 81% din deficitul pe întreg anul 2024, și cu venituri fiscale sub 34% din PIB (comparativ cu 43,8% media Uniunii Europene), România se confruntă cu dificultăți în asigurarea surselor de finanțare pentru proiectele de dezvoltare, infrastructură sau servicii publice ori în atragerea de investiții. Dar, potrivit planului fiscal pentru perioada 2025-2031, care pune accent pe digitalizarea relației dintre autoritățile fiscale și contribuabili, reforma administrației fiscale ar putea reprezenta o oportunitate semnificativă pentru îmbunătățirea eficienței fiscale, dar și o provocare pentru administrația fiscală și contribuabilii deopotrivă. Va fi, însă, digitalizarea răspunsul pentru toate provocările fiscale sau ar trebui să ne așteptăm și la majorări de impozite? Veți afla răspunsul în articolul dedicat, pe care vă invit să îl citiți în Buletinul nostru de noiembrie.
Tot în Buletinul nostru veți mai putea găsi informații interesante despre cum pot organizațiile să reușească într-o lume în care schimbările radicale sunt la ordinea zilei: succesul organizațiilor în viitorul apropiat depinde de integrarea unui mindset digital, adică acea schimbare profundă de mentalitate și cultură, care se reflectă atât la nivel individual, cât și organizațional, în toate procesele, inclusiv în modul în care oamenii și tehnologia colaborează și se completează reciproc. Pentru că reușita nu presupune doar adoptarea noilor tehnologii, ci și modul în care acestea sunt utilizate pentru a stimula inovația, colaborarea și transformarea continuă. De asemenea, veți mai putea citi și despre munca prin agent de muncă temporară, o soluție la care tot mai multe societăți sau salariați apelează, pentru că oferă flexibilitate și oportunități de dezvoltare profesională. Colegii noștri de la KPMG Legal/ Toncescu și Asociații, subliniază avantajele și provocările acestui tip de contract în articolul ”Munca prin agentul de muncă temporară”.
Vă veți întâlni, așa cum v-am obișnuit, cu consultantul lunii și veți trece în revistă principalele modificări legislative publicate în Monitorul Oficial.
Mai mult despre KPMG în România
- Caută locații de birouri kpmg.findOfficeLocations
- kpmg.emailUs
- Social media @ KPMG kpmg.socialMedia
Profilul meu
Salvați ce vă interesează, gestionați librăria și partajați conținut cu rețeaua dvs. de contacte