Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 132/2024, publicată în Monitorul Oficial pe data de 22 noiembrie 2024, aduce modificări atât Codului fiscal, cât și Codului de procedură fiscală, reglementând aspecte importante referitoare la termenele de aplicare a amnistiei fiscale prevăzute prin OUG 107/2024.

În acest context, termenul pentru depunerea cererii și achitarea sumelor necesare obținerii amnistiei fiscale a fost extins până la data de 19 decembrie 2024, față de 25 noiembrie 2024, termenul inițial. Cu toate acestea, noul termen nu se aplică și în cazul notificării privind intenția de a beneficia de anularea obligațiilor fiscale, care trebuia depusă în continuare până la data de 25 noiembrie 2024.

Debitorii care au depus notificarea până la data de 25 noiembrie 2024, dar nu cer anularea obligațiilor fiscale până la data de 19 decembrie 2024 și îndeplinesc celelalte condiții, vor beneficia de anularea acestora prin emiterea automată a deciziei de anulare de către autoritățile fiscale. Dacă cererea de anulare este depusă înainte de îndeplinirea condițiilor, dar acestea sunt îndeplinite până la data de 19 decembrie 2024, autoritățile fiscale vor emite decizia de anulare a obligațiilor fiscale după verificarea condițiilor.

Debitorii care nu au depus notificarea până la data de 25 noiembrie 2024 (aceasta fiind opțională și având rolul de a stopa executarea silită) mai pot beneficia de facilități, dacă achită integral sumele datorate până la data de 19 decembrie 2024 și îndeplinesc celelalte condiții.

Astfel, prin noile reglementări sunt modificate parțial termenele inițiale stabilite prin OUG 107/2024 referitoare la amnistia fiscală, însă celelalte prevederi și aspecte procedurale rămân aplicabile. Acestea sunt detaliate pe larg în informarea noastră anterioară, pe care o puteți accesa mai jos.

Profilul meu

Salvați ce vă interesează, gestionați librăria și partajați conținut cu rețeaua dvs. de contacte