Ignacio Uriarte

Născut în 1972 in Krefeld, trăiește și lucrează în Berlin (DE)

“Când am demisionat din ultimul meu job administrativ pentru a lucra doar ca artist, mi-am dat seama că libertatea proaspăt câștigată implică o mare responsabilitate. Nu doream absolut deloc să abuzez de artă pentru eliberarea mea personală, ceea ce m-ar fi transformat într-un artist-clișeu (rebel și marginal). Dimpotrivă, am hotărât să rămân în realitatea mea «mic-burgheză» pentru a o explora din interior, folosindu-mă de cunoștințele acumulate de-a lungul anilor. Acesta este motivul pentru care nu am încetat să folosesc aceleași instrumente și metode, similare cu cele ale oricărui angajat dintr-un birou, lucrând după o rutină și având rutina ca interes principal. 

Pentru mine, punctul de pornire îl reprezintă micile momente creative din rutina de birou, care au, în general, un minuscul element «artistic» în ele. De exemplu: când mâzgălim ceva în timpul unei conversații telefonice sau când rupem o pagină dintr-un caiet, creăm mici picturi și sculpturi. Repetiția sistematică a acestor activități, în conformitate cu reguli predefinite, le transformă în meta-rutine, în rematerializări ale mitului lui Sisif. Singura diferență este că piesele rezultate înregistrează în detaliu munca metodică și repetitivă necesară pentru producerea lor. Astfel rutina supraviețuiește, iar publicul o poate sesiza și recrea mental. 

Din punct de vedere estetic, lucrările mele conțin trimiteri clare la arta conceptuală și minimalismul anilor ’60 și ’70. În acea perioadă, dematerializarea obiectului de artă în lumea artei și substituirea produselor cu servicii în lumea afacerilor s-au petrecut aproape simultan. Poate de aceea estetica lor a început să semene, de pildă în ceea ce privește cromatica restrânsă și simplitatea formală care semnalau felul în care ambele categorii – atât produsele comerciale, cât și obiectele de artă – ar fi fost generate în minte. Am putea vorbi chiar despre o fetișizare reciprocă ale cărei rezultate au fost, de exemplu, folosirea neonului și a arhivei ca medii artistice și privilegierea artei minimaliste pentru decorarea birourilor.”

Born 1972 in Krefeld, lives and works in Berlin (DE)

"When I resigned from my last administrative job to work solely as an artist, I realized that the newly won freedom implies a great responsibility. I absolutely did not want to abuse art for my personal liberation, which would have turned me into a cliche artist (rebellious and marginal). On the contrary, I decided to stay in my "petty-bourgeois" reality to explore it from the inside, using the knowledge accumulated over the years. This is why I have not stopped using the same tools and methods, similar to those of any employee in an office, working according to a routine and having the routine as the main interest.

For me, the starting point is the small creative moments in the office routine, which generally have a tiny "artistic" element in them. For example: when we scribble something during a phone conversation or when we tear a page from a notebook, we create small paintings and sculptures. The systematic repetition of these activities, according to predefined rules, turns them into meta-routines, into dematerializations of the myth of Sisyphus. The only difference is that the resulting pieces record in detail the methodical and repetitive work required to produce them. Thus, the routine survives, and the audience can sense it and recreate it mentally.

Aesthetically, my work contains clear references to the conceptual art and minimalism of the 60s and 70s. During that time, the dematerialization of the art object in the art world and the substitution of products for services in the business world happened almost simultaneously. Perhaps this is why their aesthetics began to resemble each other, for example in the restrained chromaticism and formal simplicity that signaled the way in which both categories – both commercial products and objets d'art – were generated in the mind. We could even talk about a mutual fetishization whose results were, for example, the use of neon and the archive as artistic mediums and the privileging of minimalist art for office decoration."