Finalizarea primului val de raportare în domeniul sustenabilității pe baza cerințelor Directivei de raportare privind durabilitatea de către întreprinderi a coincis cu apariția pachetului legislativ Omnibus, care propune schimbări majore și ca atare a suscitat dezbateri aprinse. Într-un mediu economico-social care are însă nevoie de stabilitate, pe lângă dificultățile inerente legate de implementarea unor standarde noi, primul val de raportare a evidențiat anumite aspecte valoroase pentru companii, ce rămân valabile în timp și aduc beneficii pe termen lung.
Surprinzător poate pentru unele entități, partea centrală a procesului de raportare nu este reprezentată de elaborarea propriu-zisă a Declarației de sustenabilitate, ci de efectuarea analizei de dublă semnificație sau de dublă materialitate, care se dovedește a fi un instrument eficient de management al riscului, ce permite companiilor să-și identifice punctele forte și vulnerabilitățile. De altfel, raportarea de sustenabilitate a oferit companiilor care dispuneau deja de sisteme generale de management al riscului oportunitatea ideală de a le revizui și optimiza, integrând totodată și componenta de ESG. Această analiză oferă și o perspectivă financiară, deoarece companiile pot corela costurile generate de riscuri sau vulnerabilități cu oportunitățile de investiții necesare, permițând astfel o planificare investițională clară și eficientă.
Experiențele anterioare de raportare pe teme ESG în baza unor standarde voluntare, cum ar fi Global Reporting Initiative (GRI) sau Carbon Disclosure Project (CDP) au reprezentat un bun punct de plecare pentru companiile care au parcurs de această dată raportarea în baza Standardelor Europene de Raportare Privind Durabilitatea (ESRS), datorită congruențelor dintre aceste cadre de raportare și disciplinei pe care un astfel de proiect de raportare îl aduce într-o organizație. Respectarea întocmai a cerințelor cadrului de raportare ales asigură transparența și comparabilitatea datelor raportate de companie în ani diferiți, dar și între diverse industrii și organizații. De asemenea, companiile care au mai trecut prin procese riguroase de raportare și chiar prin procese de auditare au întâmpinat mai puține dificultăți cu noile cerințe de raportare și au putut să își canalizeze eforturile pe implementarea proiectelor raportate.
Odată cu tranziția la standardele ESRS, companiile ce raportează pentru prima dată (dar și companiile ”veterane”) beneficiază de o fundație solidă pentru procesul de materialitate. În urma efectuării analizei de dublă semnificație/materialitate, companiile înțeleg care sunt temele cele mai relevante pentru activitatea lor și pot defini măsuri specifice și strategii ESG integrate, oferind organelor de conducere instrumente pentru implementarea țintelor stabilite pe termen scurt, mediu și lung. Analiza de dublă materialitate este de fapt o nouă lupă prin care companiile își privesc propriile operațiuni și lanțul valoric și îți cresc astfel reziliența afacerii, deoarece își identifică mai bine impacturile, riscurile și oportunităle specifice. Nu întâmplător, pachetul Omnibus păstrează cerințele de analiză de dublă semnificație/materialitate și promite furnizarea unor informații adiționale care vin să sprijine companiile în derularea acestor procese de evaluare.
Ulterior, identificarea unor măsuri concrete, ca parte din planul de acțiune al companiei de a adresa impacturile, riscurile și oportunitățile identificate, reprezintă un sprijin major în procesul de colectare a datelor, ajutând compania să identifice cu precizie tipurile de informații necesare, metodele de colectare și, de asemenea, să evalueze calitatea datelor. Uneori, o parte dintre date există deja în cadrul unor departamente ale companiei, însă este necesară o mai bună comunicare inter-departamentală. În alte situații, compania are implementate câteva sisteme de colectare date și este relativ facil să-și completeze sistemele deja existente cu solicitări de informații pe temele ESG. Există însă și cazuri, mai ales când o companie are multe filiale sau un lanț valoric complex, când datele nu există sau sunt foarte greu de obținut, iar în aceste situații este necesar un efort mai consistent. De aceea, companiile trebuie să gândească din timp un proces de colectare și verificare a informațiilor ce urmează să fie validate, iar pentru indicatorii numerici, digitalizarea procesului este esențială. În acest fel, timpul pe care responsabilul de raportare de sustenabilitate sau departamentele care sunt implicate în proces îl dedică procesului de raportare va fi mult scurtat, iar restul de timp poate fi investit în implementare măsurilor organizaționale de creștere a rezilienței modelului de afaceri.
Raportarea, cu toate etapele pe care le presupune, reprezintă un efort de echipă, și nu atribuția exclusivă a câtorva persoane. Cu cât cei implicați în proces înțeleg mai bine ce înseamnă rezultatele analizei de dublă semnificație/materialitate pentru companie și măsurile propuse în planul de acțiune, cu atât cresc șansele ca elementele de sustenabilitate să fie integrate în operațional, în activitatea curentă a companiei. Elementele de sustenabilitate, integrate corect, pot contribui nu doar la reducerea riscurilor, ci și la creșterea profitabilității, prin eficientizarea resurselor și identificarea oportunităților de investiții.
Acțiunile de sustenabilitate nu se limitează doar la conformitate, ci generează și beneficii financiare concrete. Prin identificarea și gestionarea vulnerabilităților, companiile pot reduce pierderile asociate riscurilor, iar prin valorificarea oportunităților pot investi strategic pentru dezvoltare. În acest fel, sustenabilitatea și profitabilitatea devin complementare, susținându-se reciproc. Raportarea joacă un rol esențial în acest proces, acționând ca firul roșu care conectează toate operațiunile companiei – de la lanțul valoric la deciziile strategice – determinând o direcție clară pentru viitor.
