• Gabriel Tănase, Partner |
  • Gheorghe Vlad, Director |
2 min read

Educația stă la temelia construirii unui viitor mai bun pentru noi toți și, într-o lume digitală, educația privitoare la securitatea cibernetică ar trebui sa fie cap de afiș. KPMG lansează astăzi Portalul Global Cyber Day în limba română, colecția noastră atent selectată de sfaturi și articole pentru a descoperi modalități prin care vă puteți menține în siguranță, atât pe dumneavoastră, cât și pe copiii dumneavoastră, atunci când folosiți dispozitive conectate la mediul online.

Amprenta digitală

În zilele noastre, este ușor să uităm că, de fiecare dată când ne conectăm online, lăsăm o „amprentă”, respectiv o înregistrare digitală permanentă care rămâne vizibilă atât pentru noi, cât și pentru alții. Mesajele email, mesajele text, achizițiile online, autentificările pe pagini web, postările pe rețelele sociale – tot ceea ce facem online lasă o urmă digitală care poate fi căutată, copiată sau distribuită.

“Primul pas în protejarea identității online este educația de bază cu privire la securitatea cibernetică” spune Gabriel Tănase, Partener responsabil cu serviciile de Securitate Cibernetică oferite de KPMG în România. “O parolă puternică, un cod de acces, autentificare prin intermediul unui mecanism de tip „one time password” sau autentificare biometrică – oricare din aceste metode de acces va constitui temelia protecției unui cont/ profil în mediul online” continuă acesta.

Inteligența Artificială – AI

Pe măsură ce programele de inteligență artificială (AI) câștigă popularitate atât adulții cât și copiii devin curioși în legătură cu acestea. Este esențial să discutați cu copiii dumneavoastră despre utilizarea responsabilă și adecvată a tehnologiilor noi care duc la salturi semnificative în modul în care folosim tehnologia dar vin la pachet cu riscuri noi sau amplifică pe cele existente.

“Expunerea copiilor la tehnologiile promovate ca Inteligență Artificială (în principal cele de tip Generative AI, promovate masiv în ultima vreme) este o armă cu doua tăișuri” comentează Gheorghe Vlad, Director responsabil cu serviciile de Securitate Cibernetică în KPMG. “Folosite corespunzător, instrumentele de inteligență artificială îi pot ajuta pe copii să fie creativi și să învețe noi abilități” continuă acesta. “Cu toate acestea, copiii ar trebui să înțeleagă că instrumentele AI au limitări care pot cauza rezultate inexacte și părtinitoare.”

Cyberbullying

Cyberbullying  este o formă de agresiune care folosește comunicarea electronică: e-mail, mesaje text, rețele de socializare și altele, ce a devenit o amenințare tot mai frecventă pe internet. Este esențial să vorbim deschis cu copiii despre cyberbullying. Spuneți-le la ce trebuie să fie atenți și care este cel mai bun mod de a reacționa în cazul în care ei înșiși devin o țintă, sau dacă sunt martori când o altă persoană este agresată.

Pentru mai multe informații, sfaturi, ghiduri și chestionare va invităm să accesați portalul Global Cyber Day (Programul Global Cyber Day - KPMG Romania) sau să ne contactați. 

Stay up to date with what matters to you

Gain access to personalized content based on your interests by signing up today